Momentan suntem la jumătatea procesului de reconversie pentru cea de a doua etapă a proiectului nostru care a început în Iunie 2014. Clădirile D și E vor fi livrate în primul trimestru al anului 2015 oferind un total de 11.250 m2. Prima fază a proiectului este în totalitate ocupată iar pentru cea de a doua s-au semnat antecontracte pentru 30% din suprafața oferită.

10060a24-d885-4daf-a3ec-3f8f2c620393

 

Cea de-a treia și ultimă etapă a proiectului implică construirea unor clădiri noi în cadrul parcului tehnologic. Pavilioanele noi vor răspunde creșterii afacerilor dar și numărului de angajați ai rezidenților crescuți în parcul tehnologic. Lucrarea este planificată pentru 2016 și va fi demarată la cerere.

Începând cu data de 19 decembrie 2014 vom pune la dispoziție rezidenților noștri (și nu numai) o zonă destinată conferințelor și întâlnirilor și o sală de fitness. Zona de conferințe și ședințe este situată la etajul 1 al clădirii A, are 230 mp și este compusă dintr-o sală mare, pentru aproximativ 150 de persoane și o zonă pentru ședințe pentru maxim 30 de persoane. Spațiul este dedicat atât rezidenților parcului cât și oricărui alt eveniment ce se potrivește cu profilul parcului. Sala de fitness este situată în aceeași clădire A, la parter și oferă 200 mp.

Puteți citi mai multe despre serviciile și facilitățile pe care le oferim în noua noastră broșură.

21332928-1043-404a-8745-e7462727c211

 

Se întâmplă la Liberty Technology Park Cluj

Activitățile noastre includ crearea unei comunități dinamice în care companii și oameni inspirați de valori comune sunt deseori invitați la un dialog deschis despre lucrurile care îi pasionează.

Liberty on Bike (Octombrie 2014) a fost una dintre cele mai recente inițiative ale noastre, un eveniment de o zi pe două roți destinat ciclismului și vieții sănătoase. A fost o zi excelentă de toamnă pe care am petrecut-o alături de oameni de toate vârstele. Puteți vedea fotografii din cadrul evenimentului de pe 4 Octombrie aici.

Programul Spherik Accelerator (Noiembrie 2014 – Martie 2015) se derulează în prezent. Este un program riguros de 4 luni ce ajută echipe atent selecționate de antreprenori tech în demersul lor de a-și dezvolta și susține abilitățile necesare pentru pornirea unei afaceri. Programul debutează cu EMPTREC – o inițiativă dezvoltată de Națiunile Unite și Universitatea Harvard.
Puteți citi mai multe pe site-ul lor.

ee7fe376-c127-4e97-b4cc-dcc365070b7a

 

Cei mai recenți rezidenți

Le urăm un călduros „bun venit” celor mai recenți rezidenți: CDS – Control Data Systems și KPMG.

CDS sunt o companie privată de origine clujeană fondată în 1994 ce se ocupă de cercetare dezvoltare și consultanță în domeniul rețelelor wireless. Sediul KPMG de la Liberty Technology Park Cluj face parte din rețeaua globală a multinaționalei ce se ocupă de audit, contabilitate și alte servicii de consultanță financiară în peste 150 de țări.

936d6fd3-8230-4d3e-9f16-727f3a5f8032

 

Despre Proiect

Liberty Technology Park Cluj este un parc tehnologic construit într-un spațiu revoluționar, creat pentru a oferi condiții excepționale de creștere și dezvoltare companiilor din domeniile IT&C și R&D. Parcul tehnologic găzduiește 10 companii: Siemens, Halcyon Mobile, Recall Information Services, Control Data Systems, KPMG, Ecuson Studio, Spherik Accelerator, Makronetz, La Casa și Tulemod. Parcul tehnologic ce reimaginează fostul activ al fabricii Libertatea este o inițiativă Fribourg Capital sub patronajul omului de afaceri Ion Sturza. Investiția până în momentul actual a fost de peste 10 de milioane de euro.

TAGS: LIBERTY TECHNOLOGY PARK CLUJ,

logo
Bucharest
5-7 Dimitrie Pompeiu
T +40 (31) 620 3443
Chișinău
64 Sciusev St.
T +37 (32) 222 4782