Primul parc tehnologic din România a fost oficial inaugurat pe data de 5 Decembrie 2013, ocazie cu care peste 250 de invitați au participat la o serie de conferințe despre antreprenoriat și IT, lansarea acceleratorului de afaceri Spherik și la un recital de pian în ton cu originile istorice ale locației.

12120155_1083463811694845_1586326287347567122_o

„În acești 2 ani de la inaugurare am avut ocazia să observăm cum proiecțiile pe care le-am făcut în 2012 s-au concretizat în timp, demonstrându-ne că mizele au fost calculate corect de la bun început. Cei peste 9000 de mp închiriați celor 16 rezidenți cu profil tech sau din industrii conexe contribuie la creșterea economică a orașului dar și la menținerea unui mediu business sănătos. Diversitatea companiilor găzduite, startup-uri, acceleratorul de afaceri, mulitinaționale dar și inițiative locale, este încă un aspect ce ne confirmă conceptul proiectului.” – Ion Sturza, Chairman Fribourg Capital

c8c83b74-0b78-450b-9651-f87fed4cf47e

Primii doi ani în cifre

De la data inaugurării și până în prezent, numărul rezidenților din parcul tehnologic s-a triplat. Acesta este ocupat de rezidenţi din domeniul IT în proporţie 80%. Companiile pe care le găzduim până în prezent completează profilul parcului şi adaugă valoare conceptului nostru.

Liberty Technology Park Cluj este destinația prezentă a unui accelerator de afaceri – Spherik, a unei subsidiare Siemens (ITC) și a următoarelor companii: Halcyon Mobile (IT), Recall Information Services (IT), Control Data Systems (IT), KPMG (Accounting and Business), La Casa (Restaurant), Makronetz (IT), Ecuson Studio (Web & Branding), GTS Telekom (Data center), Liberty Fitness (Gym), Luminos Software (IT), Voquz (IT), Omifa (Office Design), Cremer, Regal Beloit, Impact Hub, Nordstar Logistik (Community & Business).

Aceștia ocupă faza I a proiectului în proporție de 100%, în corpurile B și C ale ansamblului. Faza II a parcului oferă un total de 11 250 mp destinați amenajării de birouri. Clădirile D și E sunt ocupate în proporție de 40% iar până la sfârșitul anului gradul de ocupare va crește până la 65%.

Numărul de locuri noi de muncă generate în cadrul parcului tehnologic in 2014 a fost de 450 iar in urmatoarele două semestre rezidenții ne-au anunțat că urmează să –și mărească echipele.

Asadar in noiembrie 2015: 40 de pomi fructiferi s-au alăturat celor peste 700 de persoane care lucrează în Liberty Technology Park Cluj.

Prima priză electrică publică din Cluj a fost inaugurată în iunie 2015, tot în Liberty Technology Park Cluj. Și să nu uităm de cei cca. 20.000 mp de spații verzi amenajate cărora li se adaugă și terenul de sport, zona de barbeque si lacul ce completează peisajul din punct de vedere estetic.

21332928-1043-404a-8745-e7462727c211

 

O comunitate dinamică

„Adiacent activității de vânzare si dezvoltare, acești doi ani au fost si o perioadă în care ne-am consolidat conceptul, diversificându-ne paleta de activități, sub premisa cu care Liberty Technology Park Cluj fost gandit. Pornind de la ideea că acesta are la bază conceptele de creativitate și dinamism, ca rezultat al unui proces constructiv de interdisciplinaritate între oameni ce activează în domenii diferite, am integrat de la bun început și componenta de smart social networking.” – Nina Moldovan, CEO Liberty Technology Park Cluj

ITC in the Park, primul eveniment tematic găzduit dar și gândit de Liberty Technology Park Cluj a reunit antreprenori de success invitându-i la un dialog deschis pe teme de tipul smart cities future cities și trends in IT&C. Odată cu acest eveniment s-a lansat și Acceleratorul de afaceri Spherik, o inițiativă proprie creată pentru a descoperi, susține și încuraja star-up-urile și SaaS-urile aflate la început de drum.

ITC_In_the_Park

5 Decembrie 2013 a fost un moment important din istoria contemporană a unei clădiri ce a găzduit piane, articole sportive, mobilă stil și care în acel moment făcea primul pas spre a-și redefini unitar identitatea sub forma unui parc tehnologic autentic.

O parte importantă a acestui concept a fost îndeplinită în 2014 odată cu obținerea certificatului de clădire verde ecologică BREEAM Major Refurbishment Very Good. Tot anul 2014 a adus și cel de-al doilea concept de eveniment propriu, unul sportiv de dara aceasra, Liberty on Bike, dedicat ciclismului și unui stil de viață sănătos și activ, inaugurând și terenurile de sport multifuncționale.

01ec14b0-6cf7-4f8f-8a14-4b335d09aced

Alături de livrarea etapei II a proiectului Liberty Technology Park Cluj anul 2015 a continuat tradiția evenimentelor sportive inaugurând și sala de fitness, dar ne-a adus și cel mai mare eveniment de arhitectură din Transilvania: Architecture Conference&Expo, gala premiilor „Jurnalist în România”, și, în mod inedit prima petrecere în aer liber, inaugurând grill-ul și spațiul de relaxare din cadrul parcului alături de rezidenți, colaboratori și prieteni.

În decursul acestor doi ani Liberty Technology Park Cluj a fost ales de cei peste 16 rezidenți pentru conceptul inedit de reconversie a unei fabrici de mobilă într-un parc tehnologic. Procesul de închiriere s-a desfășurat într-un ritm alert dar organic, cel al dezvoltării pieței IT locale.

Cele mai receptive au fost companiile „new entry”, atrase și de serviciile și facilitățile premium oferite: de birourile clasa A BOMA, de spațiile verzi generoase, de infrastructura tehnologică impecabilă oferită, de spațiile largi de tip „open space” invadate de lumină naturală dar și de soluțiile ecologice implicate în procesul de reconversie. Personalizarea și livrarea la cheie a spațiilor a fost de asemenea un atu apreciat de companiile care ne-au ales, acestea construindu-și astfel locul de muncă ideal.

201d888c-7a47-447f-aefe-3a45bf436949

Toate acestea au fost posibile și datorită colaboratorilor noștri principali cărora le mulțumim cu această ocazie că ne-au fost alături: CON-A – antreprenor general al ambelor etape ale proiectului, Starnet – responsabili pentru partea de infrastructură IT, Arhimar – arhitectii și DAS Engineering pentru partea de instalații.

Deși procesul de reconversie al fabricii Libertatea a luat sfârșit și direcțiile principale pentru proiectul Liberty Tech Park au fost deja definite odată cu identitatea sa, suntem foarte curioși să vedem ce ne rezervă viitorul și cine vor fi următorii noștri rezidenți.

Vă dorim Sărbători Frumoase și un An Nou Fericit!

0761d66a-05b5-46d9-9029-03515ee74463

TAGS: LIBERTY TECHNOLOGY PARK CLUJ,

logo
Bucharest
5-7 Dimitrie Pompeiu
T +40 (31) 620 3443
Chișinău
64 Sciusev St.
T +37 (32) 222 4782